Tratament

În agonia drumului am descoperit ceva frumos si vreau sa il impart cu cineva. Este lucrul meu frumos, singurul care ma face sa uit de drumul in sine. Am descoperit ca oricat de frumos este afara, inauntrul tau poate fi putred, si ploua si tuna si totul rasuna si ajungi sa te descompui de atata umezeala. Dar cand universul se schimba, iar lucrurile sunt pe dos, afara poate sa fie oricat de urat, pentru ca ceva iti tine de cald inauntru.

Sentimentalism de duzina?

Nu e exclus.

Realism?

Putin probabil.

Un pic din amandoua?

Poate, dar totul este tratat printr-o prisma a naibii de subiectiva.

Asa ca, va puteti lasa prada cliseelor din cand in cand. Nu sunt rele decat atunci cand incepi sa pierzi contactul cu realitatea, and they might be exactly what the doctor prescribed pentru a combate acest cinism contagios care pune stapanire pe gandirile noastre. Depun marturie scrisa ca am fost afectata de aceasta maladie. Poate nu mi-a iesit cu totul din sistem, nici nu mi-as dori, insa nu mi-ar placea sa puna stapanire si sa fie ceva ce ma defineste. Ar fi un filtru mult prea gri si ostil pentru prisma mea. Nu sunt cea mai optimista persoana -m-ai crede daca m-ai cunoaste- dar descopar treptat ca un filtru al realitatii putin mai colorat este o sansa in plus de a reusi sa pastrezi mansarda sanatoasa.

Drept concluzie, uda florile, spune o vorba buna cuiva, ajuta pe cineva sau pur si simplu taci cand e nevoie sau orice lucru care te face sa te simti implinit. Asta doar din egoism, doar pentru a te incalzi. Nimic condamnabil

‘Never gonna lose, baby
If I tell the truth.’

Wonder Woman

Daca as fi cautat un model de urmat in viata, Marie-Rose Mociornita este singura femeie pe care o admir mai mult decat pe mama.

Am vazut-o prima oara la Robert Turcescu in emisiune. Vorbea frumos, cu o liniste care m-a uimit. Nu mai stiu despre ce vorbeau, dar imi placea linia melodica a vocii ei. O urmaream si simteam cum se strecoara si in mine cuvintele ei, cum planteaza adanc o pace interioara, la care m-as fi intors de fiecare data cand imi aminteam.

Bunicul, Dumitru Mociornita, mare industrias. Tatal, care ii mostenise averea, a fost deposedat de ea odata cu instaurarea regimului comunist. Dupa 89, intoarsa in tara, Marie-Rose a incercat sa-si recupereze mostenirea.

Nu am gasit emisiunea lui Turcescu, dar am gasit ceva poate la fel de bun.

Detalii, detalii.

Sunt oameni ciudati. Sunt oameni vorbareti si sunt oameni care nu vorbesc deloc. Sunt oameni pe care nu ii cunosteai dar iti pare bine ca ai facut-o. Sunt oameni care vorbesc multora de sus si oameni care ii lasa. Sunt oameni de la care te asteptai la mai mult si oameni care ofera totul. Sunt oameni cu prejudecati. Sunt oameni fara valori morale. Sunt oameni cu care iti face placere sa vorbesti. Sunt oameni care vor sa epateze. Sunt oameni care nu stiu sa citeasca. Sunt oameni care te uimesc prin amabilitate, si oameni care te scarbesc prin lasitate. Sunt oameni care se fac placuti pentru ca asta vor. Sunt oameni carora nu le pasa. Sunt oameni cu care te trezesti dimineata in gand sau oameni pe care i-ai visat. Sunt oameni care iti zambesc inapoi. Sunt oameni care te ambitioneaza. Sunt oameni care nu dorm noptile. Sunt oameni care cred ca exista extraterestrii. Sunt oameni care au pierdut pe cineva apropiat. Sunt oameni spirituali si mai sunt si oameni goi pe dinauntru. Sunt oameni si oameni.

Si mai sunt oamenii care cauta ceva in fiecare din ei. Tu ce esti si ce cauti?

Geeks in the making

“We love to be geeky” este o organizatie proaspat iesita din cuptor, infiintata pe fondul unor severe tulburari comportamentale. Acceptam membrii de toate varstele, la orice ora din zi. Nu avem niciun fel de experienta in domeniu, dar compensam prin entuziasm. Nu avem nicio deviza catchy, insa avem un logo sugestiv.  Si ce geeksi am fi noi fara conventii si intruniri? Ele se tin duminicile, locuri diferite, ore diferite.

Nervi

Un metrou aglomerat. O amenda pentru viteza. Coada de la ghiseul unde iti platesti amenda. Un iubit care uita ca maine e ziua ta. Demachierea. Febra musculara. Un examen picat. Un soft care nu merge. Pupatul in c*r. Banii cheltuiti degeaba. Un scris pe care nu il intelegi. Frigul. O promisiune incalcata. Incompetenta. Scurta la mana. Un prof care vorbeste foarte incet. Lipsa de activitate. Oamenii prosti. Baltile. Semafoarele. Pana de cauciuc. Nedreptatea. Lipsa de interes. Mitocanii. Doar o tigara in  pachet. Timpul petrecut in statii de autobuz. Un parfum prost. Slugarnicia. Vorbe rastalmacite. O raceala persistenta. Ignoranta. Legea somajului. Un tip care te suna prea des. Gunoaiele. Rautatea.

Nervii nu se reduc doar la o stare de fapt. Ei parca isi infig radacinile din ce in ce mai mult in psihic. Au devenit o rutina. A, e ora 7, o sa ma inghesui in autobuz. La 10 o sa îmi fi terminat ultima gura de cafea si la 2 deja mi se va fi instalat oboseala in sistem.

GOOSFRABA.

Damn this wild young heart

We know we shouldn’t do it, but we do it anyway
We know we might regret it but it seemed ok.

Planuri

Iti faci planuri ca sa-ti ocupi timpul. Ti le faci ca sa ai ceva la care sa te gandesti. Planurile inseamna sperante. Hai sa ne facem planuri!

Fie ca iti planifici o calatorie, fie ca te ocupi cu aranjamentele pentru o nunta, orice finalitate a unui plan este indelung asteptata. O iesire cu prieteni vechi sau fosti colegi, sau poate o intalnire romantica ar putea fi un motiv bun pentru care nu mai poti dormi noaptea.

Se concretizeaza incet, dar sigur. Te sperii ca se apropie ziua pe care ai asteptat-o? Ar trebui. Sa fii fericit might arouse suspicion. Ceva sigur nu o sa mearga, asa ca varsa ceva pe tine inainte, ca sa alungi ghinionul. Dar nu prea mult, nu vrei sa-ti strici planurile chiar cu mana ta. A, si sa nu pari niciodata prea fericit, destinului nu i-ar placea asta.

Acum ca ai trecut de acest biathlon al planurilor, pregateste-te! Mereu e bine sa ai mici rezerve cu privire la cum totul se va desfasura in final. Chiar s-ar putea sa fii surprins, intr-un mod neplanuit, insa poate nu tocmai neplacut.

Nu, sa iti faci planuri nu inseamna sa visezi cu ochii deschisi la ceva ce poate nu se va intampla niciodata. Da, trebuie sa traiesti momentul, dar sa stii ca atunci cand nu va mai fi vreun moment de trait, vei avea ceva la care sa te astepti, ceva care depinde de tine şi de deciziile pe care le iei tu, şi nu cele pe care le ia viata pentru tine. Mai trebuie sa mai schimbam putin placa din cand in cand.

Got any plans for tonight?

4 easy steps

1. Se da un mop si o porunca.

2. Se da jos ceva.

3. Se arunca in public.

4. Si gata, ce mai vrei?

Omul responsabil va plati >:)

Grown-ups

De curand am inceput sa recitesc “The Little Prince”, dupa ce am dat intamplator peste ea. O citesc putin cate putin. Nu vreau sa ma grabesc cu ea. Are multe a ne invata.

Another extract:

„Grown-ups love figures. When you talk to them about a new friend, they never ask questions about essential matters. They never say to you: ‘What does his voice sound like? What games does he prefer? Does he collect butterflies?’ They ask you: ’How old is he? How many brothers does he have? How much does he weigh? How much money does his father earn?’ It is only then they feel they know him. If you were to mention to grown-ups: ‘I’ve seen a beautiful house built with pink bricks, with geraniums on the windowsills and doves on the roof…’ they would not be able to imagine such a house. You would have to say to them: ‘I saw a house worth a hundred thousand pounds’ Then they would exclaim: ‘Oh! How lovely.’

Reflect on that a bit.

Because of the color of the wheat fields

„ The fox said, “I do not eat bread. Wheat is of no use to me. The wheat fields have nothing to say to me. And that is sad. But you have hair that is the color of gold. Think how wonderful that will be when you have tamed me! The grain, which is also golden, will bring me back the thought of you. And I shall love to listen to the wind in the wheat . . .”

So the little prince tamed the fox. And when the hour of his departure drew near. . .

“Ah,” said the fox, “I shall cry.”

“It is your own fault,” said the little prince. “I never wished you any sort of harm; but you wanted me to tame you. . .”

“Yes, that is so,” said the fox.

“But now you are going to cry!” said the little prince.

“Yes, that is so,” said the fox.

“Then it has done you no good at all!”

“It has done me good,” said the fox, “because of the color of the wheat fields.”

_{- The Little Prince, Chapter XXI}