Beyond What You Consider to Be Real iulie 8, 2007

Pasii ei lasau urme pe asfaltul incins de soarele amiezii. A mers desculta pana ce s-a convins ca durerea era numai una carnala si nu ii putea afecta cu nimic interiorul, perfect protejat de o carapace fizica. Mergea hipnotizata dupa soare, cu mainile balansandu-i pe langa corp, aproape inerte. Corpul suferea de sete, de caldura, dar isi spunea ca nimic nu ii va schimba cu nimic destinatia, cursul ei, si timpul in care va ajunge acolo. Dupa mult timp de mers pe afalt se trezi la marginea orasului, unde pietrele de pe jos o intepau in talpi, si praful se ridica cu fiecare caruta care trecea, inecand-o. Se simtea mai libera, ca si cand nu ar mai fi fost tintuita de biroul unde isi petrecea marea majoritate a timpului.

Cand gasise biletelul acela in cutia de scrisori, isi inchipuise ca era doar o gluma. Dar cand tot ce scria acolo incepuse sa se adevereasca, isi schimbase opinia. Mai intai accidentul de masina din care supravietuise ca prin minune; apoi porumbita alba pe care o vazuse pret de cateva secunde la geam; iar dupa ce sparse farfuria numai tinand-o in mana, era convinsa ca ceea ce urma avea sa se intample.

Acum mergea atat de haotic doar ca sa evite ceea ce statea scris pe o foaie de hartie, ingalbenita de veche.

Intre timp se facuse intuneric, iar bluza ei alba nu se distingea cu nimic in intunericul care invaluia periferia orasului. Facu insa un pas gresit, se impiedica de o bucata de metal din drum si cazu pe partea stanga.

Nici nu apuca sa vada farurile masinii.